Guta și acidul uric: ce scade cu adevărat uricemia și ce nu
Vine cu buletinul de analize împăturit în buzunar și cu o cifră subliniată cu pixul. Apoi întrebarea, mereu în aceeași ordine: „ce să nu mai mănânc?" și „aveți ceva de scăzut acidul uric?".
Răspunsul onest contrazice ce a auzit omul de la toată lumea: renunțarea la carne, la roșii și la fasole nu duce aproape niciodată uricemia acolo unde trebuie. Nu pentru că omul n-ar ține dieta, ci pentru că efectul ei, măsurat, e mult mai mic decât distanța de parcurs.
Pe scurt
Dieta strictă scade acidul uric cu aproximativ 1 mg/dL — rareori destul pentru a ajunge la ținta de sub 360 µmol/L. Bicarbonatul și băile calde nu au niciun studiu în gută. Ce funcționează e tratamentul de scădere a uratului, titrat până la țintă și luat permanent.
- Ținta din ghiduri: sub 360 µmol/L, adică sub 6 mg/dL.
- Dieta explică sub 0,3% din variația acidului uric în populație.
- Bicarbonatul nu apare în niciun ghid ca tratament al gutei.
- Gheața are dovezi modeste; căldura nu are niciuna.
- Alopurinolul se ia și după ce trece criza, nu doar în timpul ei.
Guta e o boală de depunere, nu un acid care arde articulația
Când acidul uric din sânge trece pragul la care se mai poate dizolva, se formează cristale de urat monosodic, care se depun în articulații. Analiza de dovezi a ghidului britanic pune acest prag de saturație la aproximativ 380 µmol/L: peste el cristalele se formează, sub el se dizolvă înapoi. Aici stă toată logica tratamentului.
Criza nu e momentul în care apar cristalele — ele sunt acolo de mult; criza e reacția inflamatorie la ele. Criteriile ACR/EULAR din 2015 descriu tiparul: durerea atinge maximul în sub 24 de ore, episodul se remite în cel mult 14 zile, iar între episoade articulația revine la normal. Tot ele spun că vizualizarea cristalelor în lichidul articular sau într-un tof stabilește diagnosticul.
Guta și artroza sunt boli diferite. Artroza e o uzură a cartilajului, cu durere care crește la efort; guta e o inflamație cu cristale, care izbucnește în câteva ore. Ce am scris despre glucozamină, condroitină și ce arată studiile în artroză nu se aplică gutei — și invers.
Buletinul de analize: µmol/L, mg/dL și ținta care contează
În Moldova, laboratoarele raportează acidul uric de obicei în µmol/L, iar ghidurile scriu în mg/dL — dar dau echivalențele direct.
| Prag | În mg/dL | În µmol/L |
|---|---|---|
| Ținta de tratament | sub 6 | sub 360 |
| Ținta în guta cu tofi | sub 5 | sub 300 |
| Prag de inițiere precoce | peste 8 | peste 480 |
Ținta de sub 360 µmol/L apare identic la EULAR, la ACR și la ghidul britanic. Ținta de sub 300 µmol/L se rezervă persoanelor cu tofi sau cu artrită gutoasă cronică. EULAR adaugă o limită inferioară: sub 3 mg/dL nu se coboară pe termen lung.
Atenție la o confuzie de vocabular: „normal" pe buletin nu înseamnă „țintă de tratament". Intervalul de referință descrie ce se întâlnește la oameni fără boală; ținta, valoarea la care cristalele deja formate se dizolvă. Un rezultat aflat în interval poate fi, pentru un om cu gută, încă prea mare.
Și o capcană care trimite oameni acasă liniștiți degeaba: uricemia scade chiar în timpul crizei. Într-un studiu pe 32 de pacienți, media a fost de 464 µmol/L în criză față de 527 µmol/L în remisiune, iar 10 din 32 au avut o valoare normală tocmai în ziua în care îi durea. De aceea ghidul britanic cere ca analiza să se repete la cel puțin două săptămâni după ce criza s-a liniștit.
Dieta strictă scade uricemia cu aproximativ 1 mg/dL — și de ce asta rareori ajunge
Un studiu prospectiv pe 626 de pacienți cu gută a măsurat ce fac două săptămâni de dietă săracă în purine: uricemia medie a scăzut de la 576 µmol/L la 514 µmol/L — aproximativ 62 µmol/L, adică în jur de 1 mg/dL (p sub 0,001). Scăderea e reală, dar 514 µmol/L înseamnă încă peste 150 de unități deasupra țintei, iar niciun subgrup din studiu nu a ajuns la țintă prin dietă.
A doua cifră vine dintr-o meta-analiză publicată în BMJ pe 16 760 de adulți. Scorurile dietetice au explicat foarte puțin din variația acidului uric: dieta DASH 0,28%, tiparul „Healthy Eating" 0,15%, dieta mediteraneană 0,06%. Variantele genetice comune au explicat 23,9%. Concluzia autorilor: spre deosebire de genetică, dieta explică foarte puțin din variația acidului uric în populația generală.
Ghidul american dă și magnitudinile intervențiilor individuale — cifre ușor de confundat între ele:
| Intervenție | Efect asupra uricemiei |
|---|---|
| Oprirea sau limitarea alcoolului | cu 1,6 mg/dL mai mică |
| Scădere în greutate de 5 kg | cu 1,1 mg/dL mai mică |
| Chirurgie bariatrică | cu 2,0 mg/dL mai mică |
| O unitate de bere | cu 0,16 mg/dL mai mare |
Toate vin din date observaționale. Cifra de 1,1 mg/dL e pentru scăderea în greutate și nu e aceeași cu scăderea de aproximativ 1 mg/dL obținută prin restricție de purine — două intervenții diferite, măsurate separat. Despre dietele întregi, ghidul american spune că efectele au fost și mai mici.
De aceea formulările din ghiduri sunt atât de reținute. EULAR recunoaște explicit că nivelul dovezilor pentru efectul stilului de viață asupra uricemiei este scăzut și că recomandarea se bazează în principal pe opinia experților, iar ghidul britanic cere ca medicul să îi explice pacientului că nu există destule dovezi că vreo dietă anume previne crizele sau scade acidul uric.
Ce înseamnă asta practic. Dieta rămâne utilă — pentru greutate, tensiune, inimă și rinichi, și pentru că unele alimente declanșează crize. Nu rămâne utilă ca metodă de a ajunge singură la țintă. Panelul american adaugă o observație care merită citită de două ori: contribuția genetică e mare, iar pacientul cu gută nu trebuie culpabilizat pentru boala lui.
Bicarbonatul de sodiu și baia caldă nu ajung la cristalele din articulație
Două remedii căutate insistent, cu aceeași logică: dacă acidul e problema, se neutralizează cu bază; dacă cristalele nu se dizolvă, se înmoaie la căldură. Logica e curată, dar nu descrie ce se petrece în articulație.
Bicarbonatul. Cristalele sunt deja depuse acolo, iar pH-ul sângelui e reglat strict de rinichi și de plămâni și nu se schimbă pentru că cineva bea o linguriță de bicarbonat. Ce se schimbă e pH-ul urinei — și acolo alcalinizarea chiar are un rol, dar unul îngust: crește solubilitatea acidului uric în urină și ajută la calculii renali de acid uric, nu la cristalele din deget. Ghidul european de urolitiază o listează pentru asta, în doze stabilite medical, cu un avertisment: un pH prea mare duce la calculi de fosfat de calciu.
Ghidul american de reumatologie merge mai departe: alcalinizarea urinei e recomandată condiționat împotriva la pacienții care primesc tratament uricozuric. Iar într-un studiu randomizat pe 182 de pacienți cu gută, pH-ul urinar a crescut de la 5,50 la 6,00 cu bicarbonat de sodiu, dar scăderea uricemiei a venit de la medicamentul uricozuric, nu de la alcalinizant. În plus, bicarbonatul e o sursă cronică de sodiu, la o populație pe care EULAR cere să o evaluăm pentru hipertensiune, insuficiență cardiacă și boală renală.
Baia caldă la picioare. Am căutat și nu am găsit niciun studiu randomizat pe băi calde la picioare în gută. Ce am găsit e că toate cele trei ghiduri majore menționează frigul, nu căldura: gheața local e recomandată condiționat ca adaos, pe dovezi de calitate scăzută. Dovada e onest de subțire — un studiu pe 19 pacienți, în care gheața peste tratamentul standard a dat o reducere a durerii de 7,75 cm pe o scală de 10 cm, față de 4,42 cm fără ea (p = 0,021).
Deci: gheața are dovezi puține, dar are. Căldura nu are niciuna. Într-o articulație inflamată acut, aplicația caldă vasodilată exact zona inflamată. Nu am o cifră pentru agravare, așa că nu o afirm — dar nu există niciun motiv documentat să alegeți căldura când ghidurile recomandă frigul.
Cireșe, oțet de mere, ceaiuri și vitamina C: ce arată dovezile
Cireșele au un studiu citat frecvent: unul de tip încrucișat pe caz, pe 633 de persoane cu gută, în care consumul de cireșe în cele două zile dinaintea unei crize a fost asociat cu un risc cu 35% mai mic — raport de șanse 0,65 (0,50–0,85). Limitele nu sunt detalii: e observațional, participanții raportau singuri și retroactiv ce mâncaseră, iar uricemia nu a fost măsurată. Autorii scriu că rezultatele sugerează o asociere; panelul american le-a evaluat drept certitudine scăzută sau foarte scăzută, care nu permite nicio recomandare.
Oțetul de mere. Nu am găsit niciun studiu randomizat pe oțet de mere în gută sau în hiperuricemie într-o sursă acceptabilă și nu apare în niciunul dintre cele trei ghiduri — nici ca recomandare, nici ca intervenție evaluată și respinsă. Formularea corectă nu e „dovezile sunt limitate", ci „nu există studii".
Ceaiurile și preparatele din plante. Categoria are, paradoxal, multe studii: o sinteză sistematică a strâns 57 de studii randomizate pe 4 527 de pacienți cu gută, de calitate, în general, slabă. Pe durere, nu sunt destule dovezi că fitoterapia ar fi mai eficientă decât medicația convențională; pe recidive, nu există dovezi de beneficiu.
Vitamina C. O meta-analiză pe 13 studii randomizate și 556 de participanți, doză mediană 500 mg pe zi timp de 30 de zile, a găsit o scădere medie a uricemiei de 0,35 mg/dL — în jur de 21 µmol/L, aproximativ o șaptime din distanța pe care o are de parcurs un pacient tipic. Studiul randomizat făcut special pe pacienți cu gută își poartă concluzia în titlu: efect nesemnificativ clinic. Ghidul american recomandă condiționat împotriva suplimentării cu vitamina C în gută.
Asta nu înseamnă că vitamina C nu are alte utilizări — despre ce face și ce nu face vitamina C am scris separat. La fel și cu alte suplimente de pe același raft: dozele și formele de calciu în osteoporoză au dovezi pentru os și nicio legătură cu uricemia.
Medicamentul pentru criză și medicamentul pentru boală sunt două lucruri diferite
E a doua confuzie majoră de la tejghea, și e mai costisitoare decât prima.
Pentru criză, ghidul american recomandă puternic, cu certitudine înaltă, una dintre trei opțiuni: colchicină orală, antiinflamator nesteroidian sau corticosteroid. Doza de colchicină e o lecție în sine: în studiul care a comparat cele două scheme, durerea s-a redus cu cel puțin 50% la 24 de ore la 37,8% cu doza mică, la 32,7% cu doza mare și la 15,5% cu placebo, dar diareea a apărut la 23,0% cu doza mică și la 76,9% cu doza mare. Aceeași eficacitate, de trei ori mai multe efecte adverse.
Pentru boală se folosesc alte medicamente: alopurinol sau febuxostat, care scad producția de acid uric. Ghidul american recomandă puternic alopurinolul ca primă linie; cel britanic acceptă oricare dintre cele două, cu precizarea că la pacienții cu boală cardiovasculară majoră alopurinolul rămâne prima alegere.
Toate aceste medicamente se eliberează pe bază de prescripție, iar regimurile din ghidurile citate aici sunt europene și britanice, nu sfaturi de administrare pentru cititorul din Moldova. Ce se poate cumpăra fără prescripție pentru o criză de gută este, practic, un analgezic banal și o pungă cu gheață.
Alopurinolul se titrează până la țintă și se ia și după ce trece criza
Acesta e cel mai bine documentat lucru din articol și, totodată, cel făcut greșit cu regularitate.
Prima greșeală e doza fixă. Ghidul american recomandă puternic o strategie de tratament până la țintă, cu doza titrată după analize repetate. Într-un studiu randomizat pe 183 de pacienți urmăriți 12 luni, 69% dintre cei la care doza a fost crescută treptat au ajuns sub 6 mg/dL, față de 32% dintre cei rămași pe doza obișnuită, fără mai multe efecte adverse grave. Se începe însă mic — cel mult 100 mg pe zi la start —, iar ghidul britanic cere măsurarea uricemiei lunar în perioada de titrare.
A doua greșeală e oprirea la prima criză. Scăderea uratului poate declanșa o criză exact la început: cristalele deja depuse încep să se dizolve, se mobilizează, iar sistemul imunitar reacționează la ele. De aceea ghidurile prevăd profilaxie antiinflamatoare în paralel — ghidul american o recomandă puternic 3–6 luni, EULAR o cere în primele 6 luni. Cine oprește alopurinolul la prima criză de după început trage exact concluzia greșită din semnul că medicamentul lucrează.
A treia greșeală e oprirea după ce lucrurile merg bine. EULAR scrie că uricemia sub 6 mg/dL trebuie menținută toată viața. O sinteză pe opt studii arată ce se întâmplă altfel: uricemia crește din nou la 1–3 săptămâni după oprire, iar recidiva a apărut la 36–81% dintre pacienți, după un interval mediu de 15,8–56 de luni. Boala nu revine imediat — de aceea pare că oprirea a fost o idee bună.
Într-o cohortă de asistență primară pe 94 759 de pacienți cu gută, doar 12,4% au avut uricemia sub 6 mg/dL în cel puțin 80% din timpul urmăririi.
Acid uric crescut pe analize, fără nicio criză
Situația e frecventă: analize de rutină, acid uric peste interval, articulații care n-au durut niciodată.
Ghidul american recomandă condiționat împotriva inițierii oricărui tratament medicamentos de scădere a uratului la persoanele cu uricemie peste 6,8 mg/dL care nu au avut nicio criză și nu au tofi, pe dovezi de calitate înaltă. Motivarea e o cifră: ar trebui tratați 24 de pacienți timp de 3 ani pentru a preveni o singură criză. Ghidul britanic cere măsurarea acidului uric la oameni cu simptome și semne de gută — nu ca test de screening.
Asta nu înseamnă că nu e nimic de făcut: EULAR cere ca fiecare persoană cu gută să fie evaluată sistematic pentru boală renală cronică, boli cardiovasculare, obezitate, dislipidemie, hipertensiune, diabet și fumat. O uricemie crescută e adesea primul indiciu dintr-un tablou metabolic mai larg — doar că discuția care urmează e despre tensiune, greutate și rinichi.
Ce se discută cu medicul: diuretice, aspirină, bere, fructoză
Diureticele. Când guta apare la un pacient care ia diuretic de ansă sau tiazidic, EULAR cere ca diureticul să fie înlocuit dacă e posibil, cu losartan sau un blocant de calciu pentru hipertensiune; ghidul american spune același lucru despre hidroclorotiazidă. Cifră de risc dintr-o sursă de încredere nu am găsit, așa că nu dau una.
Aspirina în doză mică. Într-un studiu pe 724 de persoane cu gută, aspirina în doze de cel mult 325 mg pe zi a fost asociată cu un risc de criză mai mare — raport de șanse 1,81 (1,30–2,51) —, iar alopurinolul luat concomitent a anulat efectul. Dar aspirina în doză mică nu se oprește pe cont propriu: se ia pentru protecție cardiovasculară, iar decizia îi aparține medicului.
Alcoolul, în special berea. Într-un studiu prospectiv pe 47 150 de bărbați urmăriți 12 ani, fiecare porție zilnică de bere de 355 ml a fost asociată cu un risc de gută nouă de 1,49 (1,32–1,70); băuturile spirtoase au dat 1,15, iar vinul 1,04 (0,88–1,22), nesemnificativ statistic. Berea aduce și purine din drojdie, pe lângă alcool.
Fructoza. Într-un studiu prospectiv pe 46 393 de bărbați, două sau mai multe porții zilnice de băuturi răcoritoare îndulcite au fost asociate cu un risc de 1,85 (1,08–3,16), iar cincimea superioară de aport al fructozei, cu 2,02 (1,49–2,75); băuturile dietetice nu au fost asociate. Ghidul american adaugă efectul acut: 1 g de fructoză pe kilogram crește uricemia cu 1–2 mg/dL în două ore.
Femeile, sarcina și copiii
La femei, guta apare tipic după menopauză: la scară globală, prevalența e de 3,26 ori mai mare la bărbați. Pentru Republica Moldova nu există o cifră proprie.
În sarcină guta e rară, iar problema practică sunt medicamentele: colchicina se evită de regulă și în sarcină, și în alăptare, alopurinolul nu se recomandă în sarcină, iar antiinflamatoarele nesteroidiene sunt contraindicate în trimestrul al treilea. Rămâne corticosteroidul — decizie strict medicală.
La copii guta e excepțională: o articulație caldă și dureroasă se vede de medic în aceeași zi, pentru că lista de cauze la vârsta aceea începe cu infecția.
Articulația roșie care nu e gută: artrita septică e o urgență
Artrita septică — infecția bacteriană a unei articulații — are o incidență de 2–12 cazuri la 100 000 de oameni pe an și o mortalitate de 2–15% când diagnosticul întârzie; ghidul britanic de reumatologie o numește urgență clinică acută. Arată aproape identic cu o criză de gută: articulație unică, roșie, fierbinte, deseori cu febră. De aceea același ghid cere ca, la orice articulație roșie și tumefiată, să fie evaluată posibilitatea unei artrite septice.
O precizare care surprinde: găsirea cristalelor nu exclude infecția. Într-o serie pe 265 de aspirate articulare cu cristale, 4 pacienți (1,5%) au avut și cultură pozitivă din lichidul sinovial — prezența cristalelor nu e suficientă pentru a exclude artrita septică.
Mergeți la camera de gardă, nu la farmacie: articulație unică, roșie și fierbinte, cu febră sau frisoane; durere care nu seamănă cu crizele obișnuite și nu cedează deloc; articulație care nu poate fi mișcată; o primă articulație afectată la un copil, la o gravidă, la cineva cu imunitate scăzută, cu proteză articulară sau cu o infecție de piele în apropiere; și orice criză care trece de 14 zile fără ameliorare.
De reținut
- Ținta nu e „în interval de referință", ci sub 360 µmol/L, măsurată repetat.
- Uricemia poate fi normală chiar în ziua crizei — la 10 din 32 de pacienți.
- Diagnosticul de certitudine e vizualizarea cristalelor în lichidul articular sau în tof.
- Dieta explică sub 0,3% din variația uricemiei; genetica, 23,9% — pacientul nu e de vină.
- Alcalinizarea urinei are rol în litiaza urică, nu în gută.
- Colchicina în doză mică lucrează la fel ca doza mare, cu de trei ori mai puțină diaree.
- Titrarea alopurinolului a dus la țintă 69% dintre pacienți, față de 32% cu doza fixă.
- Oprirea tratamentului ridică uricemia în 1–3 săptămâni; recidivele apar târziu.
Întrebări frecvente
Care este norma acidului uric în sânge?
Intervalul de referință al laboratorului diferă de ținta de tratament. Pentru cineva diagnosticat cu gută, cele trei ghiduri majore cer o valoare sub 360 µmol/L (6 mg/dL), și sub 300 µmol/L (5 mg/dL) dacă există tofi. O valoare „în interval" poate fi, pentru acest pacient, încă prea mare.
Ce simptome dă acidul uric crescut?
De obicei, niciunul. Acidul uric crescut fără crize și fără tofi se numește hiperuricemie asimptomatică, iar ghidul american recomandă condiționat să nu se înceapă tratament: ar trebui tratați 24 de pacienți timp de 3 ani pentru a preveni o singură criză.
Ce tratament există pentru guta la picior?
Pentru criză: colchicină, antiinflamator nesteroidian sau corticosteroid, toate cu prescripție, plus gheață local. Pentru boală: alopurinol sau febuxostat, cu doza crescută treptat până la țintă și luate și după ce criza trece. Cele două categorii nu se înlocuiesc.
Ajută bicarbonatul de sodiu la gută?
Nu există niciun studiu care să arate că bicarbonatul tratează guta sau scade acidul uric din sânge. Alcalinizarea urinei are un rol îngust, dozat medical, în calculii renali de acid uric, iar ghidul american o recomandă condiționat împotriva la pacienții pe uricozurice.
Sunt utile băile la picioare pentru gută?
Nu am găsit niciun studiu randomizat pe băi calde la picioare în gută. Cele trei ghiduri majore menționează gheața, nu căldura: aplicația rece e recomandată condiționat ca adaos, pe dovezi de calitate scăzută dintr-un studiu pe 19 pacienți. Apa caldă nu dizolvă cristalele.
Ce tratament naturist scade acidul uric mărit?
Niciunul suficient. Vitamina C a scăzut uricemia cu 0,35 mg/dL într-o meta-analiză pe 13 studii și e recomandată condiționat împotriva de ghidul american. Cireșele au doar dovezi observaționale, iar preparatele din plante, 57 de studii de calitate în general slabă.
Se poate scăpa de gută definitiv?
Crizele pot dispărea complet, dar prin dizolvarea cristalelor, nu prin oprirea tratamentului. EULAR descrie guta drept boală curabilă și cere menținerea uricemiei sub 6 mg/dL pe toată viața. După oprire, uricemia crește în 1–3 săptămâni, iar recidivele apar la 36–81% dintre pacienți.
Nota autorului
Articol scris de Ecaterina Pietraru, farmacist. Redactare: Cristina Sarafanov-Foma. Ultima verificare a conținutului: 14 septembrie 2026.
L-am scris pentru omul care întreabă ce să nu mai mănânce. Întrebarea vine cu o presupunere ascunsă — că boala e o pedeapsă pentru ce a mâncat — și cu o soluție care îl costă mult: renunță la jumătate din alimentație, ține luni întregi și ajunge la o analiză puțin mai bună și la aceeași durere în deget. Când am văzut cât de mic e efectul măsurat al dietei față de vinovăția pe care o cară oamenii, mi-am schimbat felul în care vorbesc la tejghea.
Al doilea gest pe care îl văd des e cutia de alopurinol pusă deoparte „că a trecut criza". Când întreb de ce, răspunsul e aproape mereu că le-a apărut o criză chiar după ce l-au început și au dedus, logic, că le-a făcut rău. O deducție rezonabilă și o eroare scumpă.
Textul nu înlocuiește consultația medicală. Cereți consult pentru orice articulație roșie și fierbinte cu febră, pentru o criză care nu se ameliorează în 14 zile, înainte de a începe sau de a opri un tratament de scădere a acidului uric, înainte de a modifica un diuretic sau aspirina în doză mică, pentru orice articulație dureroasă la un copil, în sarcină sau la imunitate scăzută, și pentru o analiză cu acid uric crescut fără nicio criză.
Ai o întrebare?
Internetul are păreri. Salut are farmaciști. Dacă ai rămas cu o întrebare după acest articol, ne-o poți adresa direct.
